Șefă din Poliție, încătușată după ce și-a bătut un coleg de serviciu. Pentru imobilizarea femeii a fost nevoie de trei bărbați

Șefă din Poliție, încătușată după ce și-a bătut un coleg de serviciu. Pentru imobilizarea femeii a fost nevoie de trei bărbați
caracter ilustrativ/sursa/Mediafax
Publicat: 01/04/2022, 15:42
Actualizat: 01/04/2022, 15:43

O polițistă care ocupă una dintre funcțiile cheie din cadrul Institutului de Studii pentru Ordine Publică (ISOP), din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a fost imobilizată și încătușată după ce și-a bătut un coleg de serviciu. Aceasta a reușit să-i agreseze și pe agenții Secției 15 care au ajuns la fața locului, motiv pentru care au avut nevoie de ajutor.

Polițiștii Secției 15 au fost chemați, joi dimineață, să intervină de urgență la sediul ISOP, în condițiile în care un angajat al instituției a fost atacat de o colegă.

Potrivit unor surse judiciare, în jurul orei 08.00, jurista instituției care se ocupă de perfecționarea polițiștilor a intrat, inițial, într-un conflict cu o echipă de muncitori de la Apa Nova, care făceau lucrări de mentenanță.

În timpul scandalului a intrevenit un coleg al acesteia, cu gradul de comisar șef, care a încercat s-o liniștească. Jurista i-a lăsat în pace pe muncitori, însă și-a luat la bătaie propriul coleg, pe care l-ar fi lovit cu picioarele.

În urma incidentului violent, unul dintre ofițerii de la dispeceratul ISOP a sunat la 112, iar în curtea instituției a apărut un echipaj al Secției 15, format din doi agenți.

Pentru că femeia a refuzat să se legitimeze, au urmat noi incidente violente. Aceasta s-ar fi repezit și la cei doi, cărora ar fi reușit să le rupă gradele de pe uniforme. Pentru că nu ar fi reușit singuri s-o încătușeze pe juristă, polițiștii Secției 15 ar fi fost ajutați de un al treilea bărbat, angajat ISOP, care le-a dat o mână de ajutor.

Sursele citate au menționat că femeia imobilizată cu greu de cei trei bărbați este ofițer, are gradul profesional de comisar șef și cântărește în jur de 55 de kilograme.

Ulterior, agresoarea a fost transportată la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, unde a rămas internată.

La sediul ISOP a ajuns și o ambulanță, însă ofițerul bătut nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

În același timp, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 au deschis un dosar de ultraj.

Jurista internată cu forța trecuse testarea psihologică

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Gândul, că femeia lucrează în cadrul Ministerului de Interne de 17 ani și s-a transferat la ISOP de la IPJ Ilfov.

Anul trecut, aceasta ar fi intrat în conlict cu factorii de decizie de la ISOP, după ce ar fi criticat unele contracte. Pentru s-a considerat că are un comportament ciudat, șeful instituției i-ar fi cerut să facă o evaluare psihologică, deși susținuse testarea cu șase luni înainte.

Pentru că a refuzat, jurista a fost suspendată temporar, pentru o perioadă limitată. A primit vestea suspendării în 16 februarie, dată la care aceasta s-ar fi baricadat în birou.

Și atunci a fost nevoie de intervenția unui echipaj al  Secției 15, însă femeia nu a opus rezistență și s-a lăsat condusă, fără incidente, la spital.

După ce ar fi stat internată cinci zile la spitalul de boli nervoase, aceasta ar fi fost de acord cu testarea psihologică impusă de conducere. Mai mult, a și trecut testul, drept pentru care a revenit la serviciu.

Totuși, pentru că nu era repusă în drepturi, jurista ar fi reacționat agresiv, iar acțiunile sale ar fi culminat cu incidentele de joi dimineață, care s-au sfârșit cu un dosar penal pentru ultraj.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal